Mii de copii sunt pe listele de așteptare pentru vaccinurile obligatorii. Ministrul Sănătății anunța că a rezolvat criza

Mii de copii sunt pe listele de așteptare pentru vaccinurile obligatorii. Ministrul Sănătății anunța că a rezolvat criza

Purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Prahova, Marius Cardaș, a declarat corespondentului MEDIAFAX că în județ sunt foarte puține doze de vaccin atât în ceea ce privește Hexacima, ROR, Tetraxim și Diftero-Tetanic. Cea mai mare criză se regăsește, însă, în cazul vaccinului Diftero-Tetanic unde în stoc sunt doar 22 de doze, iar 5.594 de copii așteaptă să fie vaccinați.

„În cazul vaccinului Diftero-Tetanic stocul este de 22 doze, la medicii de familie. Necesarul este de 5.594 pentru lotul de bază, adică copii de 14 ani, iar 4.863 sunt restanțieri. Sperăm că vor fi totuși recuperați la 15 ani, la 16 ani. Acesta se face la 14 ani”, a declarat Cardaș.

Potrivit reprezentantului DSP, situația este gravă și în privința vaccinului ROR, împotriva rujeoliei, oreionului și rubeolei. Necesarul este de patru ori mai mare decât stocul existent.

„La ROR, împotriva rujeoliei, oreionului și rubeolei, stocul la medicii de familie este de 3.152 de doze, la DSP sunt 281. Necesarul la medicii de familie este de 12.258, restanțieri sunt 9.557. Restanțierii sunt din lunile trecute”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al DSP Prahova.

Cardaș a mai arătat că stocul de vaccin Hexacima, care se recomandă pentru difterie, tetanos, hepatita B sau poliomelita, este de 2.110 de doze la medicii de familie, iar 43 sunt la DSP. Necesatul este de 3.613 de doze de vaccin.

Totodată, stocul de Tetraxim, recomandat împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive și poliomelitei, este de 2.357 de doze numai la medicii de familie, fiind însă nevoie de 5.842 de doze.

În aceste condiții, medicii spun că sunt nevoiți să vaccineze copiii în funcție de priorități.

„Într-adevăr sunt insuficiente dozele, mai sunt copii care sunt restanți, care ar trebui să beneficieze de vaccin. Judecam, ca să zic așa, fiecare caz, prioritățile sunt copiii mici, nou-născuții la primele doze și apoi în funcție de tarele fiecărui copil”, a declarat medicul de familie Andreia Dinu, din Ploiești.

Anul acesta, în județul Prahova, au fost confirmare 6 cazuri de rujeolă, dintre care 4 la copii care nu au fost vaccinați și două adulți. Nu s-a înregistrat niciun deces.

Bistrița-Năsăud

Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud a primit, în ultimele două luni, mai multe tranșe din vaccinurile necesare imunizării obligatorii a copiilor, însă există în continuare probleme cu vaccinul Hexacima, care acoperă doar 45 la sută din nevoile județului.

Conform directorului Direcției de Sănătate publică Bistrița-Năsăud, dr. Anca Andrițoiu în rezervele instituției mai există doze din toate vaccinurile necesare imunizării copiilor, cele mai multe multe, respectiv 2.000 fiind pentru imunizarea copiilor cu BCG.

„Mai avem încă 23 de doze de vaccin anti-rujeolic, mai avem 10 doze de Hexacima, 71 de doze pentru imunizarea împotriva hepatitei B și 680 de doze de vaccin tetravalent. Vaccinurile primite până acum au fost trimise către medici de familie care au început imunizarea copiilor. Pentru vaccinul ROR suntem acoperiți luna aceasta, avem numărul suficient pentru imunizare, însă vaccinarea cu Hexacima acoperă doar 45% din numărul solicitărilor”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, directorul DSP Bistrița-Năsăud, dr. Anca Andrițoiu.

Potrivit medicului, sunt copii care așteaptă să fie vaccinați, pentru că nu au fost imunizați în perioada în care ar fi trebuit.

Dolj

Vaccinul diftero-tetanic lipsește de patru luni în Dolj

De patru luni, vaccinul împotriva difteriei și tetanosului lipsește din depozitele Direcției de Sănătate Publică (DSP) Dolj, dar medicii spun că lipsa vaccinului nu este o problemă majoră și că se așteaptă primirea dozelor necesare.

„ROR avem, hexavalent primim zilele acestea, singurul care nu este acum, dar probabil că o să vină, este cel diftero-tetanic, rapelul la copiii mai mari. Dar au anunțat că s-a făcut contract și pentru acest vaccin. Lipsește de patru luni, dar nu este o problemă. Vaccinul se face odată într-un an, nu este lunar”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, dr. Ștefan Popescu, purtător de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Dolj.

Vaccinul DT se administrează copiilor ca rapel, în clasa I, la cei cu vârsta de 6-7 ani, și în clasa a VIII-a la cei de 13-14 ani, după primovaccinarea DiTePer (împotriva difteriei, tetanosului și tusei convulsive) din primii ani de viață.

Cluj
Stocurile de vaccin obligatoriu, asigurate pentru luna iulie; nu sunt liste de așteptare

La nivelul județului Cluj sunt asigurate stocurile de vaccinuri obligatorii pentru copii, precum ROR, Hexacima si Tetraxim, nefiind înregistrate liste de așteptare la medicii de familie.

Directorul DSP Cluj, Mihai Moisescu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că în cursul săptămânii viitoare sunt așteptate noi doze de vaccin care să completeze stocurile.

„Pentru vaccinul hepatitic – pediatric avem 210 doze, acesta se adresează unei categorii aparte de copii. Pentru vaccinul Hexavalent avem 1.130 de doze, ne-ar trebui 1.600 dar trebuie să sosească săptămâna viitoare vaccin nou, așa încât pe când vom începe distribuirea, vom fi acoperiți. Din vaccinul ROR avem 992 de doze la medicii de familie și alte 180 de doze, rezervă la nivelul DSP, pentru medicii care ne anunță că au cazuri de rujeolă. Săptămâna viitoare urmează să primim alte doze care ne vor ajunge până la sfârșitul anului. Deci pentru luna iulie ne descurcăm”, a spus Moisescu.

În ceea ce privește vaccinul tetravalent, la nivelul județului Cluj este un stoc de 180 de doze, care urmează să fie suplimentat, iar la cel diftero – tetanic există stoc suficient.

„Dacă într-un loc va fi nevoie, luăm din altă parte, de la cabinet și facem permutări în așa fel încât să acoperim unde este strictă nevoie”, a precizat șeful DSP Cluj.

Vicepreședintele Asociației Medicilor de Familie Cluj, Emiliana Costiug, a declarat, la rândul său că, în ceea ce privește vaccinurile obligatorii, nu se înregistrează liste de așteptare.

„Nu avem toate vaccinurile, dar nu sunt liste de așteptare pentru că trebuie să existe o anumită schemă de recuperare vaccinală. Cumva i-am eșalonat noi pe copii, în funcție de vârstă și nevoile fiecăruia. Trebuie să facem un management acestor vaccinări”, a explicat Costiug.

Florian Bodog, ministrul Sănătății, a anunțat, vineri seara, că au ajuns în țară 245.000 doze vaccin hexavalent, săptămâna viitoare urmând să ajungă în țară 350.000 doze vaccin ROR, precizând că nu vor mai fi probleme în ceea ce privește vaccinurile.

„Săptămâna aceasta vor intra în țară 350.000 doze ROR care vor asigura necesarul pentru tot anul. Am cumpărat toate stocurile și am blocat exportul. Aceste vaccinuri vor intra în România în cursul săptămânii următoare. Vaccinurile durează mult ca proces de fabricație. Problema ROR este rezolvată. Astăzi (vineri – nr.r) am fost anunțat de specialiști că au intrat în țară peste 245.000 doze vaccin hexavalent cărora le vom semna repartizarea săptămâna viitoare. Dând drumul și la legea vaccinarii cred că nu vom mai ajunge într-o asemenea situație. Cu aceste doze acoperim necesarul de hexavalent pentru perioada următoare și urmează însă o tranșă. Pentru ROR pot să vă spun că se termină criza. Am demarat procedura pentru o perioadă de patru ani pentru ROR”, a declarat Florian Bodog la Antena 3.

Întrebat cine sunt cei responsabili de criza vaccinurilor, Florian Bodog a făcut referire la predecesorul lui, Vlad Voiculescu. „Pentru hexavalent a refuzat să semneze contractele, a zis că nu sunt corecte, nu și-a asumat, banii de investiții au fost returnați la Guvern că nu și-a asumat să repartizeze”, a mai spus Bodog.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...